New Image

26
aprilie 2018

 

Directorul adjunct al ANITP a participat la reuniunea Comisiei Mixte româno-spaniole în domeniul afacerilor interne, în perioada 16-18 aprilie 2018, la Madrid, Spania.

Delegaţia României a fost condusă de către domnul comisar şef de poliţie Daniel Robert MARIN, secretar de stat, şi a fost alcătuită din reprezentanţi ai Direcţiei Generale Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale, ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În cadrul reuniunii au fost stabilite obiectivele comune pentru perioada următoare şi s-au pus bazele intensificării cooperării în domeniul combaterii traficului de persoane.

Cu acest prilej, a fost create premisele consolidării şi îmbunătăţirii răspunsului autorităţilor din cele două state faţă de provocările fenomenului traficul de persoane.